,,POVESTEA MIRUNEI”
și Infernul unui părinte de copil diagnosticat cu LEUCEMIE, în pandemie COVID-19
1 IUNIE – O ZI CARE TREBUIA SĂ FIE A COPILĂRIEI ȘI A BUCURIEI…
1 Iunie 2020. O zi frumoasă de vară, o zi care trebuia să fie fericită…! Trezindu-ne dimineața – eu, soția și cei doi copii Miruna și Andrei, am plecat la țară – la fini – unde eram așteptați la o mică petrecere, un grătar și un tort pentru a ne sărbători copiii.
Timpul a trecut repede și, în jurul orei 16.00, Andrei a intrat speriat în casă spunând că Mirunei îi este rău, o durea capul și avea febră! Am plecat imediat acasă, i-am administrat ce aveam noi pentru a stopa febra, iar seara ne-am culcat cu speranța că a fost ceva trecător. Din păcate, nu avea să fie deloc așa…!.
Dimineața, la ora 7.00, Miruna avea din nou febră și dureri mari de cap, așa că am fugit imediat la Urgențe, la spitalul Județean din Focșani.
La prima vedere, medicul a spus că ar putea fi vorba de o anemie. În jurul orei 13.00, însă, am fost sunat și chemat la spital, unde medicul mi-a comunicat că, în urma analizelor efectuate, MIRUNA este suspectă de Leucemie.
Imediat, ne-a fost dat bilet de trimitere spre Iași, la Spitalul Sfânta Maria, iar în jurul orei 22.00 eram deja acolo!
ȘOCUL CEL DINTÂI
Acolo, primul ȘOC!!! Copilul a fost trimis pe secție Hemato- Oncologie, iar eu, nu! De ce? Nu fusesem testat la COVID-19!
Celor din gardă poate le-a scăpat sau chiar au uitat acest aspect important în privința mea și/sau a soției. Astfel, m-am trezit că Miruna este internată singură, fără vreun părinte lângă ea!
COPIL LĂSAT SINGUR, ÎN SUFERINȚĂ…
Din cauza haosului prin care trecem în această pandemie, fata mea – un copil de 13 ani 8 luni, a fost lăsată singură în salon cu alți copii suferinzi de această teribilă boală!
M-a sunat toată noaptea… pentru că îi era frică…. pentru că vedea copii fără păr în cap, plângând, chinuiți de această boală cumplită, mă întreba încontinuu când urc la ea, iar eu nu știam ce să îi explic…., a fost una dintre cele mai grele și cumplite zile de părinte din viața mea!
UN OM SIMPLU A SĂRIT ÎN AJUTOR
A doua zi de dimineață, am început să mă interesez unde pot face testul de COVID-19 la urgență și am luat toate clinicile din Iași la rând. Problema era că rezultatul îl primeam abia marți și era vineri…., am prins exact weekend-ul când era liber. Până luni era mult, nu puteam aștepta atâtea zile fără să fiu lângă copilul meu!
Disperat, am sunat la DSP Iași unde am cerut informații la telefon, ca un om civilizat și cu mult bun simț! Răspunsul lor a fost ca un duș rece pentru mine, mai exact că nu mă pot ajuta cu nimic, era weekend și ei nu mă puteau testa!
Un taximetrist m-a văzut disperat și m-a întrebat ce s-a întâmplat?! I-am povestit totul iar el mi-a spus: “urcă în mașină și hai cu mine, mergem la DSP Iași”! Zis și făcut!
Un om cu empatie și spirit civic rar întâlnite! Odată ajunși la DSP, omul a urcat împreună cu mine acolo și a țipat de parcă era viața copilul lui în joc! I-a întrebat pe toți dacă ei au copii și în situația mea ce ar face?! Unui medic de acolo i s-a făcut pur si simplu milă de mine și a spus: “eu îl testez pe acest tata, ca sa meargă lângă copilul lui”! Ceea ce s-a și întâmplat…!
REALITATEA SISTEMULUI SANITAR ROMÂNESC
După aproximativ 20 ore de alergătură și situații imposibile, am reușit în cele din urmă să fiu lângă copilul meu, în salon! Aici ȘOC și GROAZĂ! O cameră micuță, cu 3 paturi, câte 3 copii și aparținători lor!
Imediat, a venit doamna profesor care mi-a comunicat diagnosticul implacabil: LEUCEMIE ACUTA MIELOBLASTICĂ, un diagnostic crunt! Mi-a mai spus că am ajuns prea târziu…că boala copilului meu era avansată, cu leziuni craniene și diabet insipid.
Pe moment, nu îmi erau foarte cunoscute aceste termene și diagnostice! Ulterior, însă, am început să mă documentez și am înțeles gravitatea bolii! De aici a început calvarul vieții mele și suferința fără margini a copilului meu….!
A început chimioterapia, o schemă de 7 zile consecutive…! Personalul medical îmi repeta continuu să tund fata, că o să-i cadă părul… îmi spuneau insistent: e vorba de câteva zile până când veți pierde copilul…am albit, am cedat nervos… m-am rugat la Dumnezeu să facă ceva, o minune! Zilele treceau și nimic nu se întâmpla, în afară de umilința pe care o trăiam din partea personalului medical.
A început chimioterapia, era o schemă de 7 zile consecutive, personalul medical îmi repeta continuu să tund fata că o să-i cadă părul, îmi spuneau insistent, e vorba de câteva zile până când veți pierde copilul, am albit, am cedat nervos… m-am rugat la Dumnezeu să facă ceva, o minune. Zilele treceau și nimic nu se întâmpla, în afară de umilința personalului medical.
INDIFERENȚA PERSONALULUI MEDICAL
Copilul meu avea febra 40 și dureri groaznice de burtă, menstruație abundentă de câteva zile și nimeni nu făcea nimic, parcă nu eram auzit și înțeles de nimeni… Mergeam repetat la camera de gardă și plictiseam asistentele cu rugămințile mele, iar răspunsul era: “ACUM, TATĂ!, acum venim”! Ele însă nu veneau…, fata iar mă ruga: ,,du-te tati și spune-le că mă dor oasele și burta de nu mai pot, să-mi facă ceva de durere”!
Ieșeam afară din salon furios și neputincios, stăteam pe hol 2 minute, intram înapoi și îi spuneam copilului…”acum vine, tati, o asistentă”!. Îmi mințeam propriul copil… din cauza indiferenței și a lipsei de afecțiune și empatie a personalului medical.
Și asta nu e tot…! După 5 zile de chimioterapie, cu imunitatea scăzută, copilul meu a luat multe infecții intra-spitalicești. Și nu este de mirare la cum se făcea curățenie în toată secția cu aceeași singură cârpă!
Nimic nu se schimba… deși eram în plină pandemie de coronavirus și peste tot se vorbea de necesitatea măsurilor sporite de igienă și dezinfecție. Am crezut că înnebunesc… până într-o zi, când Dumnezeu mi-a deschis o ușă…!
Copilul meu după 5 zile de chimioterapie cu imunitatea scăzută a luat multe infecții intra spitalicești deoarece în toată secția se făcea curățenie cu aceeași singură cârpă!.. cu toate că eram în toată această perioadă, peste tot se vorbea de noile măsuri de igienă și dezinfecție. Am crezut că înnebunesc, până într-o zi, când Dumnezeu mi-a deschis o ușă.
RAZA DE SPERANȚĂ
Un om cu un suflet mare mi-a promis că mă va ajuta! Așa s-a și întâmplat! A doua zi, am fost sunat de o doamnă, care mi-a comunicat că a luat legătura cu Spitalul Bambino Gesu din Italia și suntem acceptați acolo.
Această doamnă s-a ocupat de avionul nostru privat, să putem zbura în condiții bune până la destinație! Dar problemele nu se sfârșiseră…nu eram lăsați să plecăm, în fiecare zi se găsea câte un motiv!
Disperarea mă curpinsese din nou, nu știam ce să mai fac! Dumnezeu a hotărât însă ca, într-o zi, fetei mele să-i fie rău tare și să fie transferată pe Terapie Intensivă.
SALVAREA NOASTRĂ
De aici a venit și salvarea noastră! Acum, cei care hotărau erau cei din Terapie Intensivă, oameni minunați care văzând starea copilului meu și posibilitatea de a ne transfera la unul dintre cele mai mari centre de excelență în hematologie s-au mobilizat exemplar! Au făcut tot posibilul în a o stabiliza pe Miruna și de a ridica valorile hemoglobinei și trombocitelor pentru a putea zbura.
În același timp, l-am cunoscut pe Dr. Valentin Dingă, care printr-un simplu “SE POATE” a făcut front comun cu sponsorul nostru în a reuși transferul cu ajutorul unui avion medical. Timpul s-a oprit, nu mai puteam crede că este posibil, era un șoc al speranței și al reușitei!
A doua zi am și zburat spre Roma….! Cu speranță în suflet, că acolo este salvarea copilului meu, salvarea MIRUNEI!
Ajunși acolo, am fost preluați de ambulanță și duși la spital! Viața copilului meu și liniștea mea au început să prindă din contur, aici s-a reaprins SPERANȚA!
Mulțumesc tuturor oamenilor care m-au ajutat și susținut financiar, dar și celor care, cu o vorbă, cu un “SE POATE” au făcut minuni! Aici sunt șanse la viață, am început chimioterapia și așteptăm vești bune de la medici!
Doamne ajuta tuturor!
