Asociația LIVE TO SAVE LIVES - Trăiesc pentru a salva vieți

Asociația LIVE TO SAVE LIVES
Trăiesc pentru a salva vieți

O mână de ajutor întinsă la timp face diferența între viață și moarte.

“PANDEMIE COVID 19” Acțiune a Asociației LIVE TO SAVE LIVES

SPERANȚĂ pentru cei din linia întâi !!!

pandemia covid 19

În plină pandemie de COVID 19, Asociația LIVE TO SAVE LIVES a fost și este implicată în diverse campanii de sprijinire a pacienților, a familiilor lor,  precum și a grupurilor vulnerabile. În acest scop, a venit în întâmpinarea nevoilor celor care se află în linia întâi a războiului cu acest virus nevăzut, dar agresiv și parșiv.

Astfel, sute de medici, asistenți, ambulanțieri, infirmieri, brancardieri din mai multe unități medicale din București, dar și din țară  au beneficiat de dezinfectanți de mâini. Este vorba despre cadre medicale de la Spitalul Universitar de Urgență București – secția Hematologie, Spitalul Clinic Fundeni – secția Transplant Medular, Institutul Național de Hematologie Transfuzională, Spitalul Județean de Urgență Ilfov – secțiile UPU și Oncologie, Hospis Casa Speranței și Serviciul de Ambulanță București Ilfov, precum și de la Serviciul de Ambulanță Județean Dâmbovița.

Asociația LIVE TO SAVE LIVES a distribuit dezinfectanți de mâini și agenților de poliție, jandarmilor și structurilor MApN care asigură ordinea publică și veghează la respectarea Ordonanțelor Militare, în această perioadă, în Capitală.

Acest proiect a fost realizat cu sprijinul financiar al Companiei farmaceutice TERAPIA SA, parte a grupului SUN PHARMA.

Mulțumim voluntarilor și tuturor celor implicați în acest proiect.

LIVE TO SAVE LIVES este o asociație recent înființată. Acțiunile acesteia au devenit vizibile grație implicării active a președintelui ei, dr. Valentin Dingă, atât în salvarea de vieți, dar și numeroase repatrieri medicale ale românilor aflați la tratamente sau intervenții chirurgicale în diverse zone roșii din Europa sau Asia.

Nu în ultimul rând, dr. Valentin Dingă  a acordat consultații medicale și tratamente la domiciliu persoanelor cu afecțiuni oncologice, extrem de vulnerabile în fața noului coronavirus.