În vara anului 2019, veniți într-o vacanță în România, am ajuns cu băiețelul într-un spital din București unde a fost operat de urgență.
După două zile, însă, situația s-a înrăutățit și am știut că singura noastră șansă era să ne întoarcem în Anglia, acolo unde locuim.
Nu știam cum vom proceda, dacă este posibilă mutarea lui, contra-cronometru, într-un alt spital din altă țară, însă am sunat cu suflul la gură la un număr de telefon pe care îl făcusem rost în spital.
După clipele de coșmar trăite la Terapie Intensivă, vocea de la celălalt capăt al așa-zisului fir ne-a liniștit, acel răspuns: “se poate” ne-a dat aripi!
Nimic nu a mai părut imposibil din acel moment,… aveam nevoie doar de pașapoarte valide și de acordul medical că putem părăsi unitatea medicală cu cel mic!
Atunci, nici nu știam că micuțul nostru este la un pas de moarte, că făcuse septicemie…, vedeam doar că nu este deloc bine… ! Asta în ciuda asigurărilor cadrelor medicale că situația este sub control…! Știam doar că a pleca în alt spital este vital!
Iar un suflet mare ne-a înțeles imediat zbuciumul interior! Înainte de a fi medic, cel care ne-a întins o mână de ajutor a fost OM!
Când primisem însă confirmarea că, într-un timp record (câteva ore), se rezolvase tot ce ținea de deplasare (de la spital către aeroport, transportul aerian, etc), aveam să aflăm cu stupoare că nu ni se permite plecarea din spital, din cauza faptului că medicul anestezist de gardă nu voia ,,sa fie responsabil” pentru eventualele probleme apărute.
Simțeam din nou că vom ceda, că lupta noastră este în zadar, însă aceeași persoană minunată care venise să ne salveze copilul ne-a spus că va folosi propria parafă de medic, iar plecarea va avea loc!
În mai puțin de câteva ore, eram deja în avion…! Este greu să descrii în cuvinte acele clipe, când gândurile sunt amestecate și nu poți privi clar lucrurile, când vrei doar ca cel la capătul căruia veghezi să fie bine, când ai da și ai face orice să știi ca este îngrijit ca la carte!
Ajunși în spital în Anglia, ni s-a spus adevărul în față: fiecare minut a contat pentru cel mic, o întârziere – oricât de mică – a inițierii tratamentului i-ar fi fost cu desăvârșire fatală!
Ne întrebăm mereu de atunci cum ar fi arătat ziua de astăzi pentru noi, dacă acel cineva, de la celălalt capăt al firului nu ne-ar fi ascultat sau ne-ar fi spus că ce vrem noi este mult prea greu, că presupune prea multe acte, prea multe telefoane și prea puțin timp…?!
Sunt întâmplări în viață pe care nu ți le poți explica, dar în clipele grele ai parte uneori și de “minuni”, care te marchează, dar își schimbă și percepțiile, te determină să crezi din nou… în medici, în oameni, în viață…
Ne rugăm pentru dvs., om si medic minunat, d-le dr. Dingă, sa faceți posibile cât mai multe asemenea “minuni”, sa readuceți speranța în sufletele oamenilor greu încercați și să salvați cât mai multe vieți! Pe noi, cu siguranță ne-ați salvat, din toate punctele de vedere…!
Ana Marian Badosu din Anglia – ianuarie 2020